Ed Sheeran lansează "Azizam" – o explozie de iubire, ritm și culoare!

EdSheeranPlayAzizam
Ed Sheeran lansează "Azizam" – o explozie de iubire, ritm și culoare!

Ed Sheeran revine cu un nou single plin de energie și optimism – "Azizam". Clipul piesei este la fel de vibrant ca și melodia, o adevărată celebrare a bucuriei, dansului și iubirii. Te invităm să-l urmărești și tu – e imposibil să nu zâmbești!

"Și dacă dragostea e doar un joc, vino și joacă, Azizam / Hai să ne găsim pe ringul de dans / Arată-mi cum să mă mișc fluid ca apa / Scăldat în luminile de dans / Fii a mea, fii a mea, Azizam", cântă Ed în cel mai recent hit al său.

"Azizam" este un termen de alint din limba persană și înseamnă "draga mea" sau "dragul meu". Artistul s-a lăsat inspirat de cultura iraniană, mai ales datorită colaborării cu producătorul Ilya Salmanzadeh, originar din Iran. Mai mult decât atât, în piesă se regăsesc influențe orientale autentice, aduse de instrumentiști iranieni și indieni care au cântat la ghatam, daf, santur, dulcimer și lăută.

Videoclipul, regizat de Liam Pethick, a fost filmat în SUA și puțin în orașul natal al lui Ed, Ipswich. Clipul surprinde imagini din stradă cu fani, multă bună dispoziție și... un balon roz în formă de inimă – simbolul acestui nou început muzical.

"Am vrut să surprindem atmosfera incredibilă pe care am simțit-o în turneu. Mulțumesc tuturor fanilor care au venit să vadă inimile roz din toată lumea", a transmis Ed Sheeran.

"Azizam" este primul single extras de pe viitorul său album, Play, care deschide o nouă eră muzicală pentru Ed. Vor urma albumele Pause, Rewind, Fast-Forward și Stop, o serie care vine în continuarea colecției cu tematică matematică: +, x, ÷, = și -.

Dă play la Azizam și lasă-te purtat de vibe-ul cald și ritmat al acestei povești muzicale!

Distribuie acest articol:

Facebook